Agenda Sarpelui (1)

I. La umbra castanului
Luna rosiatica sangerand parca se oglindea in apa lacului inconjurat de copaci. Pe drumul de tara, o masina se apropia incet de o casa parasita aflata aproape de lac. Din ea cobora un barbat in varsta imbracat in costum. Sprijinit de bastonul pe al carui maner era sculptat un sarpe si tinand in mana o sticla de wiskey, batranul mergea incet spre casa. Deschise usa si se indrepta spre living. Lua un pahar, il sterse cu o batista, turna bautura in el si se aseza pe unul din fotoliile prafuite de langa semineu. Se uita la ceasul de la mana cu nerabdare si incepu sa bea. 

O femeie intr-o rochie rosie, decoltata la spate isi facu aparitia si se aseza pe celalalt fotoliu. Barbatul nu paru mirat de aparitie si continua sa bea uitandu-se la semineu. Amandoi se uitau acolo in liniste lasand pe celalalt sa inceapa discutia. 

- Era sa nu ajung anul acesta aici, doamna. Am fost chemat de urgenta in Alaska si vremea s-a inrautatit foarte mult pe neasteptate. Niciun pilot nu parea dornic sa aterizeze si sa ma ia de acolo, am gasit insa unul destul de nebun sa incerce asta. Bineinteles l-am platit regeste. Iarta-mi manierele, bine te-am regasit. 

- Bine te-am regasit si eu. Alaska? Ce vant il aduce acolo pe insusi Batranul Grupului Cronoss acolo? 

- Cercetatorii mei au descoperit ceva util Grupului, ceva ne poate ajuta in indeplinirea obiectivelor noastre. Am trimis si alte echipe acolo, sa cerceteze, inca e prematur sa spun daca e ceea ce cautam. 

- Amuzant, dupa atatia ani, tot la fel de secretos ai ramas, nici macar acum nu ai incredere in mine. 

- Vechile obiceuri mor greu.... 

Barbatul tacu brusc, oprindu-se ca si cum ar fi spus ceva ce nu trebuia. Se uita atent la femeia de langa el. Era prima oara in acea noapte cand o privea atent Ochii ei verzi erau precum o poarta secreta spre Paradis, una pe care doar cei initiati o stiau. 

- Da, mor greu, rosti femeia incetisor. Eu stiu cel mai bine asta, Frank. Nu cred ca multa lume iti mai spune pe acest nume, nu ? 

- Esti singura care mai foloseste acest nume, numele pe care mi l-au dat parintii mei, cand se refera la mine.

- Eu sunt SPECIALA, rosti femeia cu un ton mai ridicat sublinind cuvantul speciala. 

- Esti, Rebecca, esti. 

- Normal ca sunt. Eram sotia ta, femeia care te adora, iubea mai mult decat orice in acest univers. Iar tu, Frank...Stii foarte bine ce ai facut, cum mi-ai rasplatit dragostea. An de an ne reintalnim aici, eu sunt imbracata in aceesi rochie rosie discutam pana cand apar primele raze ale soarelui si iar ne vedem fiecare de drumurile noastre. Te intreb daca a meritat, incerc sa te conving sa renunti sa fi Batranul, sa distrugi Grupul si tot ceea ce reprezinta el. Inca mai exista salvare pentru tine. Pentru mine nu se mai poate face ceva, dar pentru restul mai e timp. Mai exista speranta si pentru tine. 

- Rebecca, esti singura femeie pe care am iubit-o vreodata. Te-am iubit din clipa in care te-am vazut, m-a sedus amestecul tau de copilarie si maturitate, felul tau de a fi. Nu am crezut in dragoste pana la tine, tu ai schimbat asta. Din clipa in care ai disparut am ales un drum pe care sa il urmez, nu mai pot schimba asta. - Un drum al distrugerii, lacrimilor si mortii. Asta e drumul tau, drum pavat cu cadavre pe care ai calcat si pe care vei continua sa calci pana cand veti fi opriti, tu si Grupul. - Cam greu sa ne opreasca cineva, suntem mai aproape ca oricand sa realizam ceea ce ne-am propus. Dupa sute de ani, Grupul e la un pas de a-si indeplini Agenda. 

- Faimoasa voastra Agenda, cunoscuta doar ca cativa alesi. Oare ce ar zice cei pe care ii manipulati daca ar stii scopul vostru ? 

- Oamenii sunt precum niste papusi care asteapta sa fie manuiti, sa traga cineva sforile din umbra. Nu ii mai compatimi atata, nu merita. 

- Inca crezi asta, dupa atatia ani de zile? Nu ai invatat nimic, NIMIC!!! - Imi pasa de tine, esti singura de care mi-a pasat, pe care am iubit-o. Restul nu conta, nu conteaza nici acum. - Frank, nu esti tu asta. NU esti tu asta barbatul de care m-am indragostit, cel in ale caruia brate doarmeam asa de linistita,cu care faceam dragoste,care ma facea sa ma simt iubita, protejata. 

- Acel om Rebecca, intr-un fel sau altul, a murit acum 30 de ani, ar trebui sa stii asta, tu cel mai bine dintre toti. 

- Stiu cel mai bine de ce esti tu capabil. Pot sa vad dincolo de acea masca pe care ti-o pui, pot sa vad dincolo de toate mastile tale. Stii ce vad ? 

- Ce ? 

- Acel copil blondut pe care mi l-ai aratat in poze, pe cel din povestile spuse de tine in care radeai, zambeai. Barbatul al carui zambet m-a cucerit, ochii tai care degajau caldura, iubire... pe acel om il vad. 

- E mort !!! L-am omorat...Acel barbat pe care il stiai, de care te-ai indragostit a disparut. Cel pe care il ai acum in fata ta e altcineva, un om crud, lipsit de scrupule, un asasin.Am pierdut sirul celor omorati din ordinul meu, al celor sacrificati. Femei, copii, batrani... fara discriminare, oricine s-a interpus in calea mea a disparut. Iar tu, esti cu adevarat nebuna daca continui sa te incapatanezi sa ma vezi ca pe un om bun.
- Frank !!! Inceteaza odata. Te rog, nu mai vorbi asa ....
Tacerea se astenu peste incapere. Frank se lasa in fotoliu si isi turna din nou wiskey golindu-l rapidIn departare, din padure se auzeau urletele lupilor. Parea ca si acele animele simteau tensiunea din cabana. 

- O mai ai la gat Frank ? 

Barbatul se descheie la camasa scotand afara un lantisor cu o verigheta pe el si i-o arata. 

- Bineinteles ca o am. La fel cum cum am pastrat si verigheta mea, e la locul ei, spuse aratandu-i inelarul. 

- Te-am iubit tare mult, apoi te-am urat la fel de mult. Am vrut sa iti fac rau, sa vezi, simti Iadul, sa iti iau toate acele lucruri care mai contau pentru tine, tot ceea ce iti doreai tu. Dar... nu am putut. Dincolo de tot, de tradarea ta, de ceea ce ai ales sa fi, de masca pe care o porti, pentru mine ai ramas iubitul meu, te iubeam atunci, te iubesc si acum. An de an ne vedem in aceasta casa, an de an incerc sa te conving sa abandonezi calea asta. Nu renunt, nu renunt Frank!!! Inca poti fi salvat iubitule, mai exista salvare. 

- An dupa an iti spun ca nu mai exista nimic, inima mea e moarta. An de an tu revii si incerci sa ma convingi altceva. 

- Nu renunt Frank, nu renunt. Pentru tine, pentru restul oamenilor, Grupul este diabolic, tu stii asta cel mai bine. 

- In lumea asta este tot ce mi-a mai ramas, am sacrificat atatea pentru el. Nu mai pot da inapoi iubirea mea, nu mai pot. 

 Cei doi se priveau fara sa isi vorbeasca, dar ochii lor spuneau atat de multe. Timpul petrecut impreuna se apropia de sfarsit, inca un an a trecut, inca o intalnire s-a terminat. Femeia se ridica de pe fotoliu pregatindu-se sa plece. 

- La revedere Frank, iubitul meu. 

- La revedere Rebecca, iubirea mea. 

Inca nu terminase ceea ce avea de facut. Se duse in masina, lua ceva apoi se indrepta spre un debarcader. Legat de el era o barca pe care o dezlega si incepu sa vasleasca intreptandu-se spre insulita din mijlocul lacului. Ajuns la ea, cobora din barca. Mearsa cateva minute pana cand se oprii sub un castan batran. Langa trunchiul sau lasa un buchet de hortensii, florile favoritei ale Rebeccai. "Ne vedem la anul iubirea mea, la anul ...." isi spuse barbatul in gand indreptandu-se inapoi spre barca. Pe cer soarele isi facu aparitia, razele sale mangaiand pamantul precum o mama isi mangaie copii.