Primele zile ale anului 1481 au adus furtuni de zapada asa cum de zeci de ani nu au mai vazut locuitorii regiunii. Batranii incercau cu greu sa-si aminteasca cand au mai trecut prin asemenea geruri si zapezi. Oamenii sperau ca totusi vremea rea va trece, atat pentru ei cat si pentru animale.
Marc DuMont, fiul ducelui de Valentinois, nu se gandea insa la nimic de acest gen. Ziua trecuta tatal sau il anuntase faptul ca va pleca de pe domeniul sau. Acest exil venea ca urmare a mortii lui Antoine, omul de incredere al ducelui. Marc blestema acele clipe, chiar daca pe moment a fost furios, acum nu mai era. Pana la urma bietul om nu a facut altceva decat sa indeplineasca niste ordine. In plus, acum niste copii vor creste fara tata, o femeie a ramas fara barbatul sau. Mama sa si surorile sale au incercat sa il faca pe duce sa se razgandeasca, dar acesta le respingea scurt doleantele lor spunandu-le ca asa e cel mai bine, ca plecarea fiului sau este un subiect inchis. Cauzele exacte ale plecarii sale ramaneau un mister pentru oamenii de la castel, doar Pierre si Marc cunoscandu-le.
Anne Marie, sotia ducelui, era o femeie apriga, care rar nu reusea sa duca la indeplinire ceva ce-si propuse. Cu toate acestea, nu a reusit cu niciun chip sa-si faca consortul sa renunte la ideea de a-i trimite unicul fiu departe de ea. Dupa ce a dat nastere la trei fiice, nimeni nu mai crezuse ca va avea si un baiat, pana si sotul ei isi pierduse speranta ca va avea un mostenitor. Totusi ea nu a renuntat la gandul de a avea un fiu, de a-i oferi ducelui ce-si dorea cel mai mult. Il iubea prea mult si desi a fost prevenita ca inca o sarcina i-ar putea fatala ea ramas insarcinata. Pana si Pierre care-si dorea un fiu atat de mult a renuntat la ideea de a mai incerca odata. Nu dorea sa riste sa o piarda.Venirea pe lume a lui Marc a fost o minune, a facut-o fericita stiind ca a oferit un mostenitor. Iar acum, acesta era trimis departe de locurile natele, de familia lui, de cei care tineau la el si nu stia de ce anume.
Anne Marie intra insotita de suita sa in Sala Lupului, sala de consiliu a castelui. Pierre DuMont era inconjurat de o o mana de slujitori si ostasi si dezbateau aprins problema proviziilor, necesitatea de a aduce si altele in eventualitatea unei ierni prelungite si tot atat de grele. La vederea ducesei ei facura o plecaciune scurta si il privira pe duce asteptand reactia acestuia.
-Vom continua discutia mai tarziu, puteti sa ne lasati acum, cu totii.
In cateva secunde in Sala Lupului au ramas doar Pierre si Anne Marie, cei doi se priveau fix asteptand parca ca fiecare sa inceapa primul a spune ceva. Pana la urma ducele rupse tacerea.
-Stiu de ce ai venit, Anne, dar nu mi-am schimbat decizia, fiul nostru va pleca la ducele de Montara. E un prieten vechi de-al familiei noastre, am copilarit impreuna, in mod sigur va avea mare grija de el. E pentru binele lui.
-Pentru binele lui... cum poti spune asta cand il trimiti departe de mine ?!? Cum ? Pierre... nu te inteleg, stiu cat de mult il iubesti. Stii cat tin el la el, cand ne-am dorit amandoi sa avem un fiu. Eram dispusa sa-mi dau viata pentru el, pentru a-l avea si acum.. acum ce faci ? Il gonesti, il trimiti departe !
-Anne, pe tine si pe copiii nostrii ii iubesc cel mai mult, nu exista lucru pe care nu l-as face pentru voi. Crede-ma, asa e cel mai bine, e pentru binele lui. Trebuie sa devina un barbat adevarat, sa inteleaga ce responsabilitati are, atat fata de familia lui cat si fata de oamenii din tinut. Tocmai pentru ca il iubesc si ii vreau binele am decis sa il trimit undeva unde va putea sa devina acel om pe care ni-l dorim cu totii. Crezi ca mie nu-mi este greu, e unicul meu fiu, toata mostenirea mea depinde de el. Nu mai insista, nu o sa ma faci sa-mi schimb opinia.
-Dar ...
-Am spus NU, spuse rastit ducele.
Anne Marie DuMont il privi uimit, in cei 25 de ani de casnicie rare au fost momentele in care Pierre a ridicat vocea la ea. Isi dadu seama ca batalia era pierduta, nu avea niciun rost sa mai insiste. Dintr-un motiv care ei ii ramanea necunoscut, Marc va fi trimis la ducele de Montara. Acum nu putea decat sa incerce sa-i ofere suport fiului ei, sa ii faca placarea mai usoara.
Dupa ce iesi din Sala Lupului, Anne Marie DuMont se indrepta spre camerele fiului ei, Marc. Maine va pleca, dorea sa mai discute cu el odata, sa il asigure de tot suportul ei, sa-i fie alaturi. Marc era in pat, privea tavanul, nici macar nu sesizase cand un slujitor intra la el si ii anunta sosirea mamei sale, asa ca ramase surprins cand ii auzi vocea.
-Marc...
Marc se ridica din pat si facu o plecaciune in fata mamei sale sarutandu-i mana.
- Mama... ma bucur ca esti aici.
- Imi pare rau, fiule, nu am reusit sa-l fac pe tatal tau sa se razgandeasca. Nu stiu din ce motiv, dar e decis sa te trimita departe. Stii tu ceva in plus, spuse Anne Marie DuMont pe un ton usor suspicios ?
-Nu , nu stiu nimic. Stiu doar ce stii si tu.
Nu avea niciun rost sa-i faca zile amare mamei sale spunandu-i adevaratul motiv al exilului sau. Pe langa plecarea lui, ea ar fi trebuit sa suporte si gandul ca fiul ei a omorat un om... Nu, nu are niciun rost sa ii spun adevarul, e mai bine asa, gandi Marc
Urmatoarea ora cei doi si-o petrecura aducandu-si aminte de momente din copilaria lui, de nazbatiile pe care acesta la facuse. Lor li se alaturara si surorile lui Marc, fiicele Annei Marie. Erau unele din ultimele clipe pe care si le petreceau impreuna inainte de ziua de maine, cand el, fiul ducelui de Valentinois va trebui sa plece.
Afara , in micul port de langa castel, pe o corabie se faceau ultimele pregatiri pentru calatoria care-l va duce pe Marc DuMont la ducele de Montara. Nimeni nu stia cand acesta se va intoarce, cu totii sperau ca va fi in cel mai scurt timp ducele de Valentinois isi va chema fiul inapoi. Nimeni nu banuia ceea ce va urma, furtuna care va abate asupra familiei DuMont si care le va schimba la toti destinele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu