Blestemul sangelui, cap. IV

Blestemul sangelui 

Cap. IV 

1481. Capitanul Marcel LeGrand astepta pe corabia sa venirea lui Marc DuMont. Ducele de Valentinois ii incredintase acestuia sarcina de a-i duce fiul pe domeniul ducelui de Montara. Capitanul nu era deloc incantat de aceasta misiune, auzise multe povesti despre tanarul care avea sa-i fie gazda la  bordul corabiei pentru zilele urmatoare. Ducele insa a insistat spunand ca aceasta era cea mai sigura solutie, drumurile fiind impanzite de numerosi talhari, mai erau si numeroase lupte dintre nobili ceea ce facea calatoria pe uscat ca una riscanta.

Marc DuMont nu a putut sa doarma toata noaptea, zeci de ganduri ii treceau prin minte. Desi ignorase dorintele tatalui sau in nenumarate ocazii, niciodata nu isi dorise sa se ajunga la asta, sa fie trimis departe de familia sa. Isi iubea parintii, surorile, chiar daca nu arata asta prea des. Undeva in strafundul sufletului sau ceva il facea sa se teama de aceasta plecare, simtea o neliniste pe care nu si-o putea explica, de parca o piatra ii apasa pieptul si nu putea respira.

Cand primele raze ale soarelui luminau curtea castelului, Marc era deja imbracat, pregatit pentru calatoria ce va urma. Desi mama lui ii pregatise multe cufere pe care sa le ia cu el, la insistentele tatalui sau, tot ce lua cu el se gasea intr-unul singur, haine, arme si o scrisoare pentru ducele de Montara. Isi privi camera gandindu-se ca era ultima data cand o vede pentru mult timp de aici in colo, nici macar nu stia cat va dura exilul in care il trimitea ducele. Pentru o clipa se gandi iar sa fuga, sa nu plece din tinut, sa se ascunda undeva. Stia ca mama lui l-ar sustine, poate ca ar castiga astfel timp ca sa ...

Usa se deschide, iar pe ea intrara Pierre DuMont si  Anne Marie DuMont, ducele si ducesa de Valentinois, parintii sai. Mama sa ii sari in brate, il stranse tare le pieptul sau asa cum nu-si mai amintea sa o fi facut vreodata pana atunci, nici macar cand era copil. Il timp ce il strangea in brate, izbucni in lacrimi. Marc incerca sa-o linisteasca, sa ii spuna ca nu va lipsi mult, ca totul va fi bine. 

Anne Marie isi lasa fiul din brate si isi indrepta privirea catre sotul ei, Pierre.

-Chiar trebuie sa faci asta, sa ne trimiti fiul departe de noi ? Nu exista alta cale, Pierre ?!?

-E pentru binele lui, pentru binele familiei noastre, Anne Marie. Stiu ca iti este greu, tuturor ne este. Marc trebuie insa sa invete ceva, iar asta nu poate invata aici. As fi vrut sa fie altfel, dar nu e. Ai incredere in mine, l-am trimis la un prieten doar, ducele de Montara va avea griji de el, acolo va invata ce-i trebuie pentru a fi viitorul duce de Valentinois, pentru a conduce acest domeniu si familia. 

-Sper ca va fi asa, in cazul in care fiul nostru va pati ceva pe tine te voi considera vinovat, Pierre DuMont, iar cu aceste cuvinte Anne Marie iesi din camera si se indrepta spre apartamentele sale.

Cei doi barbati o privira in tacere cum pleaca, apoi se privira unul pe altul nestiind parca ce sa-si spuna. Totul era asa ciudat, aceasta situatie in care au ajuns, erau multe de spus si totusi parca nu-si gaseau cuvintele, nu stiau cum sa inceapa sa spuna. In cele din urma, Pierre rupse tacerea.

-Marc, chiar cred ca aceasta este singura solutie pentru tine, pentru a deveni cel care trebuie sa fii, un om responsabil, constiient de responsabilitatile sale. Am incercat sa fac asta aici, dar nu am reusit, nu am de ales. Acolo vei fi tratat bine, dar nu ti se vor permite lucrurile pe care le faceai aici, nu vei mai avea aceeasi prieteni buni de nimic pe care ii ai. E pentru binele tau, al familei tale, al oamenilor de pe acest domeniu care depinde de tine.

Marc tacu, chiar nu stia ce sa mai spuna, ar fi putut sa-si roagele tatal iar, dar ceva ii spunea ca e in zadar, oricum va pleca in acea zis spre domeniul ducelui de Montara, asa ca ii zambi tatalui sau si iesi din camera.

"Mania apelor" acesta era numele corabiei capitanului Marcel LeGrand. Marcel provenea dintr-o familie de marinari, marea era casa lor din tata-n fiu. Indemaraea  lor pe apa era bine cunoscuta existand chiar si o legenda care explica asta prin faptul ca s-ar trage dintr-un viking care pornise cu drakkar-ul sau in cautarea faimei,insa o furtuna i-a scufundat corabia fiind singurul supravietuitor. In acel tinut s-a indragostit de o localnica si a ramas acolo uitand de visele sale de marire. In serviciul ducilor de Valentinois se aflau de trei generatii, mereu comandand corabiile lor.

Suita lui Marc DuMont se apropie de micul port, doi servitori ii urcara cufarul la bordul corabiei, iar dupa ce Pierre il prezenta pe capitan, "Mania apelor" ridica ancora indreptandu-se spre domeniului ducelui de Montara.  

Blestemul sangelui, cap. III

Primele zile ale anului 1481 au adus furtuni de zapada asa cum de zeci de ani nu au mai vazut locuitorii regiunii. Batranii incercau cu greu sa-si aminteasca cand au mai trecut prin asemenea geruri si zapezi. Oamenii sperau ca totusi vremea rea va trece, atat pentru ei cat si pentru animale.

Marc DuMont, fiul ducelui de Valentinois, nu se gandea insa la nimic de acest gen. Ziua trecuta tatal sau il anuntase faptul ca va pleca de pe domeniul sau. Acest exil venea ca urmare a mortii lui Antoine, omul de incredere al ducelui. Marc blestema acele clipe, chiar daca pe moment a fost furios, acum nu mai era. Pana la urma bietul om nu a facut altceva decat sa indeplineasca niste ordine. In plus, acum niste copii vor creste fara tata, o femeie a ramas fara barbatul sau. Mama sa si surorile sale au incercat sa il faca pe duce sa se razgandeasca, dar acesta le respingea scurt doleantele lor spunandu-le ca asa e cel mai bine, ca plecarea fiului sau este un subiect inchis. Cauzele exacte ale plecarii sale ramaneau un mister pentru oamenii de la castel, doar Pierre si Marc cunoscandu-le.

Anne Marie, sotia ducelui, era o femeie apriga, care rar nu reusea sa duca la indeplinire ceva ce-si propuse. Cu toate acestea, nu a reusit cu niciun chip sa-si faca consortul sa renunte la ideea de a-i trimite unicul fiu departe de ea. Dupa ce a dat nastere la trei fiice, nimeni nu mai crezuse ca va avea si un baiat, pana si sotul ei isi pierduse speranta ca va avea un mostenitor. Totusi ea nu a renuntat la gandul de a avea un fiu, de a-i oferi ducelui ce-si dorea cel mai mult. Il iubea prea mult si desi a fost prevenita ca inca o sarcina i-ar putea fatala ea ramas insarcinata. Pana si Pierre care-si dorea un fiu atat de mult a renuntat la ideea de a mai incerca odata. Nu dorea sa riste sa o piarda.Venirea pe lume a lui Marc a fost o minune, a facut-o fericita stiind ca a oferit un mostenitor. Iar acum, acesta era trimis departe de locurile natele, de familia lui, de cei care tineau la el si nu stia de ce anume.

Anne Marie intra insotita de suita sa in Sala Lupului, sala de consiliu a castelui. Pierre DuMont era inconjurat de o o mana de slujitori si ostasi si dezbateau aprins problema proviziilor, necesitatea de a aduce si altele in eventualitatea unei ierni prelungite si tot atat de grele. La vederea ducesei ei facura o plecaciune scurta si il privira pe duce asteptand reactia acestuia.


-Vom continua discutia mai tarziu, puteti sa ne lasati acum, cu totii.


In cateva secunde in Sala Lupului au ramas doar Pierre si Anne Marie, cei doi se priveau fix asteptand parca ca fiecare sa inceapa primul a spune ceva. Pana la urma ducele rupse tacerea.


-Stiu de ce ai venit, Anne, dar nu mi-am schimbat decizia, fiul nostru va pleca la ducele de Montara. E un prieten vechi de-al familiei noastre, am copilarit impreuna, in mod sigur va avea mare grija de el. E pentru binele lui.


-Pentru binele lui... cum poti spune asta cand il trimiti departe de mine ?!? Cum ? Pierre... nu te inteleg, stiu cat de mult il iubesti. Stii cat tin el la el, cand ne-am dorit amandoi sa avem un fiu. Eram dispusa sa-mi dau viata pentru el, pentru a-l avea si acum.. acum ce faci ? Il gonesti, il trimiti departe !


-Anne, pe tine si pe copiii nostrii ii iubesc cel mai mult, nu exista lucru pe care nu l-as face pentru voi. Crede-ma, asa e cel mai bine, e pentru binele lui. Trebuie sa devina un barbat adevarat, sa inteleaga ce responsabilitati are, atat fata de familia lui cat si fata de oamenii din tinut. Tocmai pentru ca il iubesc si ii vreau binele am decis sa il trimit undeva unde va putea sa devina acel om pe care ni-l dorim cu totii. Crezi ca mie nu-mi este greu, e unicul meu fiu, toata mostenirea mea depinde de el. Nu mai insista, nu o sa ma faci sa-mi schimb opinia.


-Dar ...


-Am spus NU, spuse rastit ducele.


Anne Marie DuMont il privi uimit, in cei 25 de ani de casnicie rare au fost momentele in care Pierre a ridicat vocea la ea. Isi dadu seama ca batalia era pierduta, nu avea niciun rost sa mai insiste. Dintr-un motiv care ei ii ramanea necunoscut, Marc va fi trimis la ducele de Montara. Acum nu putea decat sa incerce sa-i ofere suport fiului ei, sa ii faca placarea mai usoara.

Dupa ce iesi din Sala Lupului, Anne Marie DuMont se indrepta spre camerele fiului ei, Marc. Maine va pleca, dorea sa mai discute cu el odata, sa il asigure de tot suportul ei, sa-i fie alaturi. Marc era in pat, privea tavanul, nici macar nu sesizase cand un slujitor intra la el si ii anunta sosirea mamei sale, asa ca ramase surprins cand ii auzi vocea.


-Marc...


Marc se ridica din pat si facu o plecaciune in fata mamei sale sarutandu-i mana.


- Mama... ma bucur ca esti aici.


- Imi pare rau, fiule, nu am reusit sa-l fac pe tatal tau sa se razgandeasca. Nu stiu din ce motiv, dar e decis sa te trimita departe. Stii tu ceva in plus, spuse Anne Marie DuMont pe un ton usor suspicios ?


-Nu , nu stiu nimic. Stiu doar ce stii si tu.


Nu avea niciun rost sa-i faca zile amare mamei sale spunandu-i adevaratul motiv al exilului sau. Pe langa plecarea lui, ea ar fi trebuit sa suporte si gandul ca fiul ei a omorat un om... Nu, nu are niciun rost sa ii spun adevarul, e mai bine asa, gandi Marc


Urmatoarea ora cei doi si-o petrecura aducandu-si aminte de momente din copilaria lui, de nazbatiile pe care acesta la facuse. Lor li se alaturara si surorile lui Marc, fiicele Annei Marie. Erau unele din ultimele clipe pe care si le petreceau impreuna inainte de ziua de maine, cand el, fiul ducelui de Valentinois va trebui sa plece.

Afara , in micul port de langa castel, pe o corabie se faceau ultimele pregatiri pentru calatoria care-l va duce pe Marc DuMont la ducele de Montara. Nimeni nu stia cand acesta se va intoarce, cu totii sperau ca va fi in cel mai scurt timp ducele de Valentinois isi va chema fiul inapoi. Nimeni nu banuia ceea ce va urma, furtuna care va abate asupra familiei DuMont si care le va schimba la toti destinele.

Blestemul sangelui, cap II

Marc se plimba pe holurile castelului, era furios. A fost lovit in orgoliul sau, acea palma primita de la tatal sau o va razbuna cu vars si indesat. Il sari pe Antoine, omul de incredere al tatalui sau. Se apropie in graba de acesta si-l intreba direct:
-Antoine, stii cumva pe cine a pus ducele Ducele sa ma urmareasca ?
-Stapane, imi pare rau, rog iertare, dar nu va pot dezvalui asta. Acum imi cer iertare, dar trebuie sa fac o verificare a garzilor de staja pe zidurile castelui.
Fara alte cuvinte, slujitorul ducelui de Valentinois se indeparta de Marc lasandu-l uimit pe acesta. Nu se asteptase la asta, sa fie refuzat. Pierre DuMont nu ar fi lasat supravegherea fiului sau decat in seama unui om de incredere, iar cine putea fi mai bun pentru asta decat Antoine. Cu aceste ganduri in minte, Marc DuMont il lua. Il ajunse din urma cand acesta era pe zidurile castelui, il prinse de mana si strangandu-l il intreba:
-Antoine, tu m-ai urmarit?
-Stapane, imi pare rau, dar nu pot sa va raspund, intrebati-l pe tatal dvs, pe duce.
-Te intreb pe tine, acum. Sunt fiul ducelui, stapanul acestui tinut, tu esti slujitorul lui, deci si al meu. Vreau sa-mi raspunzi.
-Nu va pot spune nimic, va repet, intrebati-l pe duce.
-Sunt sigur ca tu esti acela, este o sarcina delicata, tatal meu nu ar lasa-o in sarcina oricui, doar un om in care are incredere deplina ar fi potrivit pentru asta. Tu esti acela. Stiu cat de mult te apreciaza tatal meu, mereu imi spune ca as putea sa invat de la tine,ca esti precum un fiu pentru el. Mda... tu esti acela!!! Nenorocitule, din cauza ta, tata m-a plesnit. O sa platesti pentru asta !
Spunand aceste cuvinte,Marc ridica pumnul incercand sa-l loveasca pe Antoine. Cei doi barbati se incaierara pe zidurile castelui pentru cateva momente. Fara sa-si dea seama, Marc il impinse peste ziduri pe slujitorul tatalui sau. In linistea noptii din prima zi a anului se auzi un tipat urmat de o bubuitura. Langa castel, zapada alba era acum patata de rosul sangelui...

Vestea mortii lui Antoine s-a raspandit cu repeziune prin tot castelul. Gurile rele spuneau ca aceasta moarte nu e de bun augur, mai ales in prima zi a noluui an, ea prevestind napastele care se vor abate asupra familiei DuMont si a celor din slujba sa. Marc incerca sa se comporte cat mai firesc, din cate stia el nimeni nu l-a vazut urmarindu-l pe argat, lupta dintre ei de pe zid. Oricum, nu a fost cu intentia, nu si-a dorit asta, a vrut doar sa ii dea o lectie acelui insolent care il spionase. Unul dintre slujitori il chema in Sala Lupului, tatal sau ii solicita prezenta. Oare banuia ceva ducele, se intreba in gand.
- Marc, bine ai venit. Aceasta este familia lui Antoine, sotia si cei 4 copii. Probabil ca ai aflat de moartea lui.
-Da, am aflat. S-a impiedicat si a picat peste zid, o tragedie.
-Asa este o adevarata tragedie, mai ales ca lasa in urma o familie si atatia copilasi mici. Sotia lui a venit sa ma intrebe cum a murit sotul ei, ce se va alege cu ea si cu restul. Vreau sa o asculti, sa imi spui ce am putea face. Femeie, spune ce ai de spus.
-Stapane, barbatul meu v-a fost o sluga credincioasa. Isi iubea femeia si copii, mereu era foarte atent. Nu cred ca moartea lui a fost un simplu accident, nu are cum, v-a insotit in atatea lupte si sa moara asa cazand de pe zidul castelului ? Nu pot accepta asta. Va implor sa aflati cine mi-a omorat barbatul, tatal copiilor mei. Eu sunt o simpla muiere, sunt si eu slujnica tot la curtea domniei tale. Nu stiu cum ma voi descurca acum cu copilasii mei, cu mine, am ramas fara barbat in casa.
- Ai cuvantul meu ca nimic nu o sa va lipseasca, tie si copiilor tai. Fiul tau va intra in slujba mea cand va mai creste, iar fata ta in suita ducesei. Acum poti pleca, voi avea grija aflu ce s-a intamplat cu barbatul tau.
Fara alte cuvinte femeia parasi sala. Ducele se le ceru celorlalti sa-l lase singur cu fiul sau.
-De cand erai mic ai facut multe nazbatii, mama ta mereu ti-a luat partea. Esti cel mai mic dintre copii nostri, singurul fiu. Te-a protejat, alintat mereu prea mult. Crescand nazbatiile copilariei s-au transformat in adevarate fapte rusinoase pentru mine si familia ta. Totusi... niciodata nu mi-am putut inchipui ca vei ajunge un ucigas cu sange rece, ca vei ucide pe cineva si nu in lupta, pe un om a carui singura vina e ca si-a indeplinit datoria , mi-a ascultat poruncile...
-Tata, dar...
-Taci, spuse Pierre DuMont. Te-am protejat prea mult, oricine altcineva in locul tau era acum deja cu capul pe butuc asteptand securea calaului. Esti fiu meu totusi, desi mi-as dori sa nu fi in aceste momente. Am hotarat sa te trimit la un prieten de al meu, ducele de Montara. I-am zis sa te trateze ca pe un simplu om, vei fi vasalul lui, vei asculta de el. Cand voi considera ca te-ai schimbat, te voi chema. Vei afla cum e sa nu mai fi fiul stapanului tinutului, sa fi un om simplu.
-Tata, dar sunt fiu tau, nu ma poti exila, trimite printre straini sa slujesc pe cineva... Sunt fiul ducelui Marc DuMont, fiul ducelui de Valentinois !!!
-Trebuia sa te gandesti la asta inainte, acum e prea tarziu. Ori pleci in exil, ori jur pe ce am mai scump ca vei ajunge in fata calaului....
Spunand aceste cuvinte Pierre DuMont parasi incaperea lasandu-si fiul impietrit privind in gol ....

Dragoste de Saint Valentine...

  

   Peste cateva zile va fi Sfantul Valentin, ziua indragostilor. Magazinele deja abunda de cadouri, gasim tot felul de promotii, oferte, cei din jurul meu s-au gandit deja unde sa iasa in oras cu iubita/iubitul.

    Nu-mi place aceasta sarbatoare, iar motivul nu tine de vreun patriotism patetic (legat de faptul ca am avea si noi Dragobetele si ca sarbatorim ceva "importat"). Pur si simplu aceasta zi o consider ca fiind o manifestare a zeului ban, o ocazie pentru comercianti sa faca profit.

   Inainte de a ma arde pe rug, cataloga in n feluri as dori sa va explic de ce cred asa ceva. Saint Valentine este ziua indragostitilor,nu ? Dar dragoste nu are o zi, o zi in care sa ne manifestam acest sentiment, sa il sarbatorim. Ea se manifesta zi de zi, fiecare zi alaturi de cel iubit este o sarbatoare. 

   Nu astept, nu am asteptat niciodata o zi anume ca sa-i spui iubitei "te iubesc", sa ii fac un cadou, sa iesim in oras sau pur si simplu sa o strang in brate si sa stam asa.
  Prin urmare... aratati persoanei de langa zi de zi ca o iubiti, nu aveti nevoie de o zi speciala.

Blestemul sangelui Cap. I

Blestemul sangelui

Cap. I

Anul 1480 isi traia ultimele sale ore, un an nou se pregatea sa apara la orizont odata cu miezul noptii. Intr-o regiune a Frantei un barbat se grabea se ajunga la castelul tatalui sau. Marc DuMont, caci acesta era numele sau, isi biciuia fara mila armasarul sau negru precum cea mai intunecata dintre nopti incercand sa ii grabeasca acestuia galopul. Timpul si-l pierduse intr-unul din satele de prin apropriere, la hanul Cavalerului Negru. Timpul trecuse asa de repede alaturi de prietenii sai de pahar si acele incantatoare domnite, iar acum trebuia sa se duca la balul de Anul Nou organizat de familia sa. O petrecere plictisitoare, dar de la care nu putea sa lipseasca, doar era viitorul duce de Valentinois, in plus se astepta sa fie pus in a cunoaste si posibile viitoare sotii.

Cu aceste ganduri, tanarul cavaler se indrepta spre castel, nebagand in seama fulgii de nea, mari si desi, care ii acoperau rapid urmele armasarului sau. Intr-un tarziu ajunse la destinatie si se indrepta spre apartamentele sale, trebuia sa se schimbe, nu putea merge asa la bal. Poate reusea sa se strecoare fara sa fie vazut la petrecere, asa va putea pretinde ca fost acolo mult mai devreme. Se imbraca in graba in hainele aduse de o slujnica si se pregatea sa iese, cand in pragul usii il vazu pe tatal sau, Pierre DuMont, ducele de Valentinois.

-Vad ca in continuare nu ma asculti, Marc. Unde ai fost pana acum si spune-mi adevarul, fara minciuni ?

- Am fost in sat, as fi ajuns la timp, dar a izbucnit un incendiu la una din casele de acolo si am stat sa ajut la stingerea lui, doar nu ai fi vrut sa plec si sa vada taranii cum fiul ducelui, viitorul duce ii paraseste pentru a se duce la bal? Stiu ca tii la imagine, iti pasa ce cred acei insi despre tine, despre familia noastra. Ar trebui sa ma lauzi, nu sa ma critici.

Pierre se apropie de fiul sau ca si cum as vrea sa il imbratiseze, intr-un gest de gratitudine pentru fapta sa, dar pe neasteptate ii aplica o palma pe obrazul fiului sau, atat de tare incat acesta pica in genunchi in fata sa.

-Urasc sa ma minti, sa ma desconsideri in asa hal incat sa faci asta. Incep sa regret ziua in care te-ai nascut, aveam atatea sperante de la tine, dar tu faci totul pe dos, parca vrei sa distrugi aceasta familie. Esti singurul meu fiu, tu esti mostenitorul averii, a titlului de duce, trebuie sa ai grija de familie, sa o protejezi. Eu, mama ta, surorile tale, toti vrem asta de la tine, ne punem speranta ca vei face ceva remarcabil. Tu insa te comporti mai rau decat un taran, bei peste masura, petreci cu femei usoare, te implici in tot felul de batai, dueluri pentru lucruri marunte. Daca esti ucis, ce se va intampla atunci ? Nici macar nu ai vrut sa te inscrii in armata regelui, daca tot vrei sa te bati.

- Vrei sa stii ce am facut... adevarul, bine. Sunt satul de planurile voastre, de modul in care va asteptati ca eu sa ma comport, de toate aceste indemnuri. Vreau sa imi traiesc viata asa cum consider eu. Da, vreau sa beau, sa ma distrez cu acele femei usoare despre care ai zis tu, sa ma duelez cu cine vreau, imi permit asta, sunt fiul ducelui de Valentinois din marea familie Dumont.

Marc se ridica si se indrepta spre bal unde lumea se distra, dansa si petrecea de zor. Isi saluta mama si cele 3 surori intrand in vorba cu oaspetii. Erau invitati cei mai de seama nobili din regiune, duci, conti, chiar si temutul episcop Jean du Fois era prezent. Mama sa ii prezenta o serie de domnite facand diverse aprecieri asupra lor, care din ele ar fi mai potrivite pentru el. Desi era acolo fizic, mintea lui era in acea incapere unde tatal sau il plesnise asa cum nu o mai facuse pana acum. Cineva il urmarise, un om pus de tatal sau. Acea persoana va plati pentru palma primita de el, va plati cu viata sa.

Agenda Sarpelui (2)

2. Nori negrii la orizont

Frank se urca in masina si incepu sa conduca. Se cunoastea ca imbatranise, ii lua din ce in ce mai mult sa vasleasca pana la insula, era mai obosit de la an la an. A mai trecut un an din viata lui, inca o intalnire cu sotia lui. Zambi gandindu-se la ea, la timpul pe care l-au petrecut impreuna acum multa vreme. Alaturi de Rebecca a fost fericit pentru prima si ultima oara in viata lui. Ar fi trebuit sa ii spuna cat de mult insemnau pentru el acele momente in care discutau unul cu altul, cat de ...

Telefonul suna intrerupand sirul gandurilor sale.

- Buna dimineata domnule, stiu ca ati spus sa nu fiti deranjat, dar avem o problema urgenta.

-Ce s-a intamplat, Julien ?

-Coletul a fost furat. Pe aeroport cineva ne-a atacat oamenii, i-a omorat si a luat coletul.

- Ce ?!? Cum naiba s-a intamplat asta.... cei care stiau despre importanta acelui transport erau din interiorul Grupului. Convoaca pe cei 6 Intelepti la Barlog imediat. Tu dute la fata locului, ia 2 echipe cu tine. Investigheaza locul, apoi curata tot. Nu lasa nicio urma. Ai inteles ?

- Da, domnule.

- Inca ceva, ca sa fie clare lucrurile. Imi raportezi direct mie ce descoperi acolo, nimanui altcuiva. Nu stim in cine putem avea incredere si in cine nu.

Situatia se complica, erau asa de aproape de indeplinirea scopului si acum... Nu va permite ca toata munca lui sa fie ruinata. Apasa si mai tare pedala acceleratiei indreptandu-se spre locul unde il astepta elicopterul. In cele din urma ajunse la el si in scurt timp decolara in graba.

Barlogul era sediul Grupului, se gasea in Muntii Stancosi si era deghizat intr-o statiune exclusivista. Vazut din aer aparea ca un complex de cladiri foarte bine pazit, izolat de restul lumii. Adevaratul Barlog nu era insa la suprafata, ci adanc sapat in stanca muntilor si ajungea pana la 23 de subniveluri. Putea rezista inclusiv unei explozii atomice si a efectelor acesteia. Pentru a proteja locatia si planurile complexului, toti cei din afara Grupului implicati in constuctie au fost executati, iar trupurile lor incinerate.

Drumul cu elicoperul i s-a parut ca dureaza o vesnicie. Deschise un flacon de pastile si lua 2, durerea de cap era din ce in ce mai persistenta, nu il lasa deloc. Se indrepta spre camera de consiliu, Inteleptii il asteptau deja acolo adunati in jurul unei mese semirotunde.Cand intra pe usa se ridicara de pe scaune si il salutara. Simtea raceala din privirea lor, nu avea sa fie deloc o intalnire usoara. Avea si oameni de incredere printre ei, dar unii dintre ei, in special din noua garda il priveau ca pe un obstacol in calea afirmarii lor. Nu aveau insa suficienta putere sa treaca la actiune contra sa, reusise se mentina balanta inclinata in favoarea sa pana acum. Aceasta problema aparuta putea schimba lucrurile, el o stia, ei de asemenea.

- Domnilor, as vrea sa spun bine v-am regasit, dar circumstantele nu-s deloc fericite. Dupa cum ati fost informati Coletul a fost furat. Julien este acum la fata locului si investigheaza. Daca aveti informatii noi va ascult.

- Asta este de neacceptat. Cum este posibil asa ceva, in calitatea dumneavoastra de Batran al Grupului sunteti direct raspunzator pentru ea !!!

Frank isi indrepta privirea spre cel care a vorbit, Christian DuBois, coordonatorul operatiunilor europene ale Grupului. Relatiile dintre cei doi barbati erau incordate, DuBois era vazut ca urmatorul Batran. Tanar, ambtios, destul de impulsiv in actiuni, dar cu succes in ceea ce facea, acesta dadea impresia ca isi doreste putera deplina in cadrul Grupului mai devreme decat ar trebui. Era simbolul noii generatii din Grup.

- DuBois, nu este nevoie sa ridici tonul. Stiu foarte bine miza. Nu v-am chemat aici ca sa ne certam, ci pentru altceva. Coletul este ceea ce cautam, oamenii nostrii de stiinta pot obtine ceea ce avem nevoie din el. La sfarsitul sedintei veti primi toate datele despre descoperirea din Alaska. Avem doua prioritati, recuperarea coletului si pregatirea pentru ceea ce va urma in urma Directivei 66. Dispuneti la acest moment de informatii referitoare incident ?

- Nu avem nicio informatia. Cautam printre suspectii de serviciu, am demarat o actiune de verificare in sistemul Echelon sa vedem daca gasim ceva, dar nimic pentru moment, spuse Marina del Rio, coordonatoarea Grupului pentru America de Nord. O sa gasim un fir, va asigur Domnule.

- Multumesc. Cum nu avem momenta date despre disparitia coletului trecem la punctul doi.. Pregatirile pentru eveniment sunt gata in proportie de 70%. Fiecare din centrele noastre zonale depun o munca continua pentru a fi gata in cel mai scurt timp posibil. Reteaua de buncare a fost reactivata si va fi gata in curand.

In urmatoarele doua ore Batranul prezenta nivelul la care se aflau cu pregatirile in asteptarea Directivei 66. Totul trebuia sa fie perfect, nicio eroarea nu putea aparea dupa ce va fi dat ordinul. Inteleptii ascultau venind cu completari sau intrebari referitoare le cele prezentate.

La finalul discutiilor Frank ramase singur in sala privind in gol monitorul pe care prezentase datele. Era obosit, drumurile facute inttr-un interval scurt de timp il epuizasera. Trebuia sa se odihneasca macar cateva ore. Momentan nu mai putea face nimic, Julien cerceta locul, iar Giulia, asistenta sa personala, urma sa soseasca in cateva ore. Indreptandu-se spre apartamentul sau gandurile sale zburau la Rebecca, la intalnirea de anul acesta. Cine stie daca anul viitor o s-o revada, ce va fi pana atunci. Frank adormi cu imaginea sotiei in mint. Afara Soarele lasase de mult locul sau pe cer Lunii,era randul acesteia sa vegheze asupra oamenilor.

.

Agenda Sarpelui (1)

I. La umbra castanului
Luna rosiatica sangerand parca se oglindea in apa lacului inconjurat de copaci. Pe drumul de tara, o masina se apropia incet de o casa parasita aflata aproape de lac. Din ea cobora un barbat in varsta imbracat in costum. Sprijinit de bastonul pe al carui maner era sculptat un sarpe si tinand in mana o sticla de wiskey, batranul mergea incet spre casa. Deschise usa si se indrepta spre living. Lua un pahar, il sterse cu o batista, turna bautura in el si se aseza pe unul din fotoliile prafuite de langa semineu. Se uita la ceasul de la mana cu nerabdare si incepu sa bea. 

O femeie intr-o rochie rosie, decoltata la spate isi facu aparitia si se aseza pe celalalt fotoliu. Barbatul nu paru mirat de aparitie si continua sa bea uitandu-se la semineu. Amandoi se uitau acolo in liniste lasand pe celalalt sa inceapa discutia. 

- Era sa nu ajung anul acesta aici, doamna. Am fost chemat de urgenta in Alaska si vremea s-a inrautatit foarte mult pe neasteptate. Niciun pilot nu parea dornic sa aterizeze si sa ma ia de acolo, am gasit insa unul destul de nebun sa incerce asta. Bineinteles l-am platit regeste. Iarta-mi manierele, bine te-am regasit. 

- Bine te-am regasit si eu. Alaska? Ce vant il aduce acolo pe insusi Batranul Grupului Cronoss acolo? 

- Cercetatorii mei au descoperit ceva util Grupului, ceva ne poate ajuta in indeplinirea obiectivelor noastre. Am trimis si alte echipe acolo, sa cerceteze, inca e prematur sa spun daca e ceea ce cautam. 

- Amuzant, dupa atatia ani, tot la fel de secretos ai ramas, nici macar acum nu ai incredere in mine. 

- Vechile obiceuri mor greu.... 

Barbatul tacu brusc, oprindu-se ca si cum ar fi spus ceva ce nu trebuia. Se uita atent la femeia de langa el. Era prima oara in acea noapte cand o privea atent Ochii ei verzi erau precum o poarta secreta spre Paradis, una pe care doar cei initiati o stiau. 

- Da, mor greu, rosti femeia incetisor. Eu stiu cel mai bine asta, Frank. Nu cred ca multa lume iti mai spune pe acest nume, nu ? 

- Esti singura care mai foloseste acest nume, numele pe care mi l-au dat parintii mei, cand se refera la mine.

- Eu sunt SPECIALA, rosti femeia cu un ton mai ridicat sublinind cuvantul speciala. 

- Esti, Rebecca, esti. 

- Normal ca sunt. Eram sotia ta, femeia care te adora, iubea mai mult decat orice in acest univers. Iar tu, Frank...Stii foarte bine ce ai facut, cum mi-ai rasplatit dragostea. An de an ne reintalnim aici, eu sunt imbracata in aceesi rochie rosie discutam pana cand apar primele raze ale soarelui si iar ne vedem fiecare de drumurile noastre. Te intreb daca a meritat, incerc sa te conving sa renunti sa fi Batranul, sa distrugi Grupul si tot ceea ce reprezinta el. Inca mai exista salvare pentru tine. Pentru mine nu se mai poate face ceva, dar pentru restul mai e timp. Mai exista speranta si pentru tine. 

- Rebecca, esti singura femeie pe care am iubit-o vreodata. Te-am iubit din clipa in care te-am vazut, m-a sedus amestecul tau de copilarie si maturitate, felul tau de a fi. Nu am crezut in dragoste pana la tine, tu ai schimbat asta. Din clipa in care ai disparut am ales un drum pe care sa il urmez, nu mai pot schimba asta. - Un drum al distrugerii, lacrimilor si mortii. Asta e drumul tau, drum pavat cu cadavre pe care ai calcat si pe care vei continua sa calci pana cand veti fi opriti, tu si Grupul. - Cam greu sa ne opreasca cineva, suntem mai aproape ca oricand sa realizam ceea ce ne-am propus. Dupa sute de ani, Grupul e la un pas de a-si indeplini Agenda. 

- Faimoasa voastra Agenda, cunoscuta doar ca cativa alesi. Oare ce ar zice cei pe care ii manipulati daca ar stii scopul vostru ? 

- Oamenii sunt precum niste papusi care asteapta sa fie manuiti, sa traga cineva sforile din umbra. Nu ii mai compatimi atata, nu merita. 

- Inca crezi asta, dupa atatia ani de zile? Nu ai invatat nimic, NIMIC!!! - Imi pasa de tine, esti singura de care mi-a pasat, pe care am iubit-o. Restul nu conta, nu conteaza nici acum. - Frank, nu esti tu asta. NU esti tu asta barbatul de care m-am indragostit, cel in ale caruia brate doarmeam asa de linistita,cu care faceam dragoste,care ma facea sa ma simt iubita, protejata. 

- Acel om Rebecca, intr-un fel sau altul, a murit acum 30 de ani, ar trebui sa stii asta, tu cel mai bine dintre toti. 

- Stiu cel mai bine de ce esti tu capabil. Pot sa vad dincolo de acea masca pe care ti-o pui, pot sa vad dincolo de toate mastile tale. Stii ce vad ? 

- Ce ? 

- Acel copil blondut pe care mi l-ai aratat in poze, pe cel din povestile spuse de tine in care radeai, zambeai. Barbatul al carui zambet m-a cucerit, ochii tai care degajau caldura, iubire... pe acel om il vad. 

- E mort !!! L-am omorat...Acel barbat pe care il stiai, de care te-ai indragostit a disparut. Cel pe care il ai acum in fata ta e altcineva, un om crud, lipsit de scrupule, un asasin.Am pierdut sirul celor omorati din ordinul meu, al celor sacrificati. Femei, copii, batrani... fara discriminare, oricine s-a interpus in calea mea a disparut. Iar tu, esti cu adevarat nebuna daca continui sa te incapatanezi sa ma vezi ca pe un om bun.
- Frank !!! Inceteaza odata. Te rog, nu mai vorbi asa ....
Tacerea se astenu peste incapere. Frank se lasa in fotoliu si isi turna din nou wiskey golindu-l rapidIn departare, din padure se auzeau urletele lupilor. Parea ca si acele animele simteau tensiunea din cabana. 

- O mai ai la gat Frank ? 

Barbatul se descheie la camasa scotand afara un lantisor cu o verigheta pe el si i-o arata. 

- Bineinteles ca o am. La fel cum cum am pastrat si verigheta mea, e la locul ei, spuse aratandu-i inelarul. 

- Te-am iubit tare mult, apoi te-am urat la fel de mult. Am vrut sa iti fac rau, sa vezi, simti Iadul, sa iti iau toate acele lucruri care mai contau pentru tine, tot ceea ce iti doreai tu. Dar... nu am putut. Dincolo de tot, de tradarea ta, de ceea ce ai ales sa fi, de masca pe care o porti, pentru mine ai ramas iubitul meu, te iubeam atunci, te iubesc si acum. An de an ne vedem in aceasta casa, an de an incerc sa te conving sa abandonezi calea asta. Nu renunt, nu renunt Frank!!! Inca poti fi salvat iubitule, mai exista salvare. 

- An dupa an iti spun ca nu mai exista nimic, inima mea e moarta. An de an tu revii si incerci sa ma convingi altceva. 

- Nu renunt Frank, nu renunt. Pentru tine, pentru restul oamenilor, Grupul este diabolic, tu stii asta cel mai bine. 

- In lumea asta este tot ce mi-a mai ramas, am sacrificat atatea pentru el. Nu mai pot da inapoi iubirea mea, nu mai pot. 

 Cei doi se priveau fara sa isi vorbeasca, dar ochii lor spuneau atat de multe. Timpul petrecut impreuna se apropia de sfarsit, inca un an a trecut, inca o intalnire s-a terminat. Femeia se ridica de pe fotoliu pregatindu-se sa plece. 

- La revedere Frank, iubitul meu. 

- La revedere Rebecca, iubirea mea. 

Inca nu terminase ceea ce avea de facut. Se duse in masina, lua ceva apoi se indrepta spre un debarcader. Legat de el era o barca pe care o dezlega si incepu sa vasleasca intreptandu-se spre insulita din mijlocul lacului. Ajuns la ea, cobora din barca. Mearsa cateva minute pana cand se oprii sub un castan batran. Langa trunchiul sau lasa un buchet de hortensii, florile favoritei ale Rebeccai. "Ne vedem la anul iubirea mea, la anul ...." isi spuse barbatul in gand indreptandu-se inapoi spre barca. Pe cer soarele isi facu aparitia, razele sale mangaiand pamantul precum o mama isi mangaie copii.