-Antoine, stii cumva pe cine a pus ducele Ducele sa ma urmareasca ?
-Stapane, imi pare rau, rog iertare, dar nu va pot dezvalui asta. Acum imi cer iertare, dar trebuie sa fac o verificare a garzilor de staja pe zidurile castelui.
Fara alte cuvinte, slujitorul ducelui de Valentinois se indeparta de Marc lasandu-l uimit pe acesta. Nu se asteptase la asta, sa fie refuzat. Pierre DuMont nu ar fi lasat supravegherea fiului sau decat in seama unui om de incredere, iar cine putea fi mai bun pentru asta decat Antoine. Cu aceste ganduri in minte, Marc DuMont il lua. Il ajunse din urma cand acesta era pe zidurile castelui, il prinse de mana si strangandu-l il intreba:
-Antoine, tu m-ai urmarit?
-Stapane, imi pare rau, dar nu pot sa va raspund, intrebati-l pe tatal dvs, pe duce.
-Te intreb pe tine, acum. Sunt fiul ducelui, stapanul acestui tinut, tu esti slujitorul lui, deci si al meu. Vreau sa-mi raspunzi.
-Nu va pot spune nimic, va repet, intrebati-l pe duce.
-Sunt sigur ca tu esti acela, este o sarcina delicata, tatal meu nu ar lasa-o in sarcina oricui, doar un om in care are incredere deplina ar fi potrivit pentru asta. Tu esti acela. Stiu cat de mult te apreciaza tatal meu, mereu imi spune ca as putea sa invat de la tine,ca esti precum un fiu pentru el. Mda... tu esti acela!!! Nenorocitule, din cauza ta, tata m-a plesnit. O sa platesti pentru asta !
Spunand aceste cuvinte,Marc ridica pumnul incercand sa-l loveasca pe Antoine. Cei doi barbati se incaierara pe zidurile castelui pentru cateva momente. Fara sa-si dea seama, Marc il impinse peste ziduri pe slujitorul tatalui sau. In linistea noptii din prima zi a anului se auzi un tipat urmat de o bubuitura. Langa castel, zapada alba era acum patata de rosul sangelui...
Vestea mortii lui Antoine s-a raspandit cu repeziune prin tot castelul. Gurile rele spuneau ca aceasta moarte nu e de bun augur, mai ales in prima zi a noluui an, ea prevestind napastele care se vor abate asupra familiei DuMont si a celor din slujba sa. Marc incerca sa se comporte cat mai firesc, din cate stia el nimeni nu l-a vazut urmarindu-l pe argat, lupta dintre ei de pe zid. Oricum, nu a fost cu intentia, nu si-a dorit asta, a vrut doar sa ii dea o lectie acelui insolent care il spionase. Unul dintre slujitori il chema in Sala Lupului, tatal sau ii solicita prezenta. Oare banuia ceva ducele, se intreba in gand.
- Marc, bine ai venit. Aceasta este familia lui Antoine, sotia si cei 4 copii. Probabil ca ai aflat de moartea lui.
-Da, am aflat. S-a impiedicat si a picat peste zid, o tragedie.
-Asa este o adevarata tragedie, mai ales ca lasa in urma o familie si atatia copilasi mici. Sotia lui a venit sa ma intrebe cum a murit sotul ei, ce se va alege cu ea si cu restul. Vreau sa o asculti, sa imi spui ce am putea face. Femeie, spune ce ai de spus.
-Stapane, barbatul meu v-a fost o sluga credincioasa. Isi iubea femeia si copii, mereu era foarte atent. Nu cred ca moartea lui a fost un simplu accident, nu are cum, v-a insotit in atatea lupte si sa moara asa cazand de pe zidul castelului ? Nu pot accepta asta. Va implor sa aflati cine mi-a omorat barbatul, tatal copiilor mei. Eu sunt o simpla muiere, sunt si eu slujnica tot la curtea domniei tale. Nu stiu cum ma voi descurca acum cu copilasii mei, cu mine, am ramas fara barbat in casa.
- Ai cuvantul meu ca nimic nu o sa va lipseasca, tie si copiilor tai. Fiul tau va intra in slujba mea cand va mai creste, iar fata ta in suita ducesei. Acum poti pleca, voi avea grija aflu ce s-a intamplat cu barbatul tau.
Fara alte cuvinte femeia parasi sala. Ducele se le ceru celorlalti sa-l lase singur cu fiul sau.
-De cand erai mic ai facut multe nazbatii, mama ta mereu ti-a luat partea. Esti cel mai mic dintre copii nostri, singurul fiu. Te-a protejat, alintat mereu prea mult. Crescand nazbatiile copilariei s-au transformat in adevarate fapte rusinoase pentru mine si familia ta. Totusi... niciodata nu mi-am putut inchipui ca vei ajunge un ucigas cu sange rece, ca vei ucide pe cineva si nu in lupta, pe un om a carui singura vina e ca si-a indeplinit datoria , mi-a ascultat poruncile...
-Tata, dar...
-Taci, spuse Pierre DuMont. Te-am protejat prea mult, oricine altcineva in locul tau era acum deja cu capul pe butuc asteptand securea calaului. Esti fiu meu totusi, desi mi-as dori sa nu fi in aceste momente. Am hotarat sa te trimit la un prieten de al meu, ducele de Montara. I-am zis sa te trateze ca pe un simplu om, vei fi vasalul lui, vei asculta de el. Cand voi considera ca te-ai schimbat, te voi chema. Vei afla cum e sa nu mai fi fiul stapanului tinutului, sa fi un om simplu.
-Tata, dar sunt fiu tau, nu ma poti exila, trimite printre straini sa slujesc pe cineva... Sunt fiul ducelui Marc DuMont, fiul ducelui de Valentinois !!!
-Trebuia sa te gandesti la asta inainte, acum e prea tarziu. Ori pleci in exil, ori jur pe ce am mai scump ca vei ajunge in fata calaului....
Spunand aceste cuvinte Pierre DuMont parasi incaperea lasandu-si fiul impietrit privind in gol ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu