Blestemul sangelui, cap. IV

Blestemul sangelui 

Cap. IV 

1481. Capitanul Marcel LeGrand astepta pe corabia sa venirea lui Marc DuMont. Ducele de Valentinois ii incredintase acestuia sarcina de a-i duce fiul pe domeniul ducelui de Montara. Capitanul nu era deloc incantat de aceasta misiune, auzise multe povesti despre tanarul care avea sa-i fie gazda la  bordul corabiei pentru zilele urmatoare. Ducele insa a insistat spunand ca aceasta era cea mai sigura solutie, drumurile fiind impanzite de numerosi talhari, mai erau si numeroase lupte dintre nobili ceea ce facea calatoria pe uscat ca una riscanta.

Marc DuMont nu a putut sa doarma toata noaptea, zeci de ganduri ii treceau prin minte. Desi ignorase dorintele tatalui sau in nenumarate ocazii, niciodata nu isi dorise sa se ajunga la asta, sa fie trimis departe de familia sa. Isi iubea parintii, surorile, chiar daca nu arata asta prea des. Undeva in strafundul sufletului sau ceva il facea sa se teama de aceasta plecare, simtea o neliniste pe care nu si-o putea explica, de parca o piatra ii apasa pieptul si nu putea respira.

Cand primele raze ale soarelui luminau curtea castelului, Marc era deja imbracat, pregatit pentru calatoria ce va urma. Desi mama lui ii pregatise multe cufere pe care sa le ia cu el, la insistentele tatalui sau, tot ce lua cu el se gasea intr-unul singur, haine, arme si o scrisoare pentru ducele de Montara. Isi privi camera gandindu-se ca era ultima data cand o vede pentru mult timp de aici in colo, nici macar nu stia cat va dura exilul in care il trimitea ducele. Pentru o clipa se gandi iar sa fuga, sa nu plece din tinut, sa se ascunda undeva. Stia ca mama lui l-ar sustine, poate ca ar castiga astfel timp ca sa ...

Usa se deschide, iar pe ea intrara Pierre DuMont si  Anne Marie DuMont, ducele si ducesa de Valentinois, parintii sai. Mama sa ii sari in brate, il stranse tare le pieptul sau asa cum nu-si mai amintea sa o fi facut vreodata pana atunci, nici macar cand era copil. Il timp ce il strangea in brate, izbucni in lacrimi. Marc incerca sa-o linisteasca, sa ii spuna ca nu va lipsi mult, ca totul va fi bine. 

Anne Marie isi lasa fiul din brate si isi indrepta privirea catre sotul ei, Pierre.

-Chiar trebuie sa faci asta, sa ne trimiti fiul departe de noi ? Nu exista alta cale, Pierre ?!?

-E pentru binele lui, pentru binele familiei noastre, Anne Marie. Stiu ca iti este greu, tuturor ne este. Marc trebuie insa sa invete ceva, iar asta nu poate invata aici. As fi vrut sa fie altfel, dar nu e. Ai incredere in mine, l-am trimis la un prieten doar, ducele de Montara va avea griji de el, acolo va invata ce-i trebuie pentru a fi viitorul duce de Valentinois, pentru a conduce acest domeniu si familia. 

-Sper ca va fi asa, in cazul in care fiul nostru va pati ceva pe tine te voi considera vinovat, Pierre DuMont, iar cu aceste cuvinte Anne Marie iesi din camera si se indrepta spre apartamentele sale.

Cei doi barbati o privira in tacere cum pleaca, apoi se privira unul pe altul nestiind parca ce sa-si spuna. Totul era asa ciudat, aceasta situatie in care au ajuns, erau multe de spus si totusi parca nu-si gaseau cuvintele, nu stiau cum sa inceapa sa spuna. In cele din urma, Pierre rupse tacerea.

-Marc, chiar cred ca aceasta este singura solutie pentru tine, pentru a deveni cel care trebuie sa fii, un om responsabil, constiient de responsabilitatile sale. Am incercat sa fac asta aici, dar nu am reusit, nu am de ales. Acolo vei fi tratat bine, dar nu ti se vor permite lucrurile pe care le faceai aici, nu vei mai avea aceeasi prieteni buni de nimic pe care ii ai. E pentru binele tau, al familei tale, al oamenilor de pe acest domeniu care depinde de tine.

Marc tacu, chiar nu stia ce sa mai spuna, ar fi putut sa-si roagele tatal iar, dar ceva ii spunea ca e in zadar, oricum va pleca in acea zis spre domeniul ducelui de Montara, asa ca ii zambi tatalui sau si iesi din camera.

"Mania apelor" acesta era numele corabiei capitanului Marcel LeGrand. Marcel provenea dintr-o familie de marinari, marea era casa lor din tata-n fiu. Indemaraea  lor pe apa era bine cunoscuta existand chiar si o legenda care explica asta prin faptul ca s-ar trage dintr-un viking care pornise cu drakkar-ul sau in cautarea faimei,insa o furtuna i-a scufundat corabia fiind singurul supravietuitor. In acel tinut s-a indragostit de o localnica si a ramas acolo uitand de visele sale de marire. In serviciul ducilor de Valentinois se aflau de trei generatii, mereu comandand corabiile lor.

Suita lui Marc DuMont se apropie de micul port, doi servitori ii urcara cufarul la bordul corabiei, iar dupa ce Pierre il prezenta pe capitan, "Mania apelor" ridica ancora indreptandu-se spre domeniului ducelui de Montara.